În perioada 6-13 august 2025, 50 de sportivi ai Baschet Club Raptors au participat la tabăra internațională Kasta Basketball Camp din Serbia, unul dintre cele mai prestigioase programe de pregătire din Europa, cu o tradiție de peste 28 de ani.
Timp de o săptămână, sportivii au luat parte la antrenamente intense, competiții, sesiuni de înot și activități menite să le dezvolte atât abilitățile sportive, cât și pe cele personale.
Experiența a însemnat muncă susținută, dar și prietenii legate peste granițe și culturi, baschetul demonstrând încă o dată că este o limbă universală. La final, sportivii au fost premiați la probe precum Shooting, 3×3, Poligon Team și aruncări libere.
Pentru Baschet Club Raptors, fiecare dintre participanți este un câștigător, prin implicare, efort și progresul înregistrat pe parcursul taberei.


